Entertainment Arena Expo a fost deschisă de un eveniment de responsabilizare socială dedicat industriei jocurilor de noroc, eveniment de marcă a programului “Joc Responsabil“, cel mai important program de prevenire și combatere a adicției de jocuri de noroc.
Evenimentul a avut două părți, prima fiind reprezentată de întâlnirea cu operatorii din industrie: cea de-a a treia ediție a seminarului “Joc Responsabil”. Acesta a fost urmat de o conferință de presă în care a fost prezentată cea mai recentă inițiativă a programului Joc Responsabil, campania pentru tineri “E în joc VIITORUL TĂU!“.
Seminarul Joc Responsabil s-a axat pe o temă extrem de importantă, de interes pentru toți actorii prezenți în această industrie, fie că sunt operatori sau producători: reclama și publicitatea la jocurile de noroc și cum putem proteja minorii de expunerea la aceste mesaje.
Evenimentul de anul acesta a fost organizat din nou în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. Dan Iliovici, președinte ONJN, a deschis seria prezentărilor cu titlul “Publicitatea responsabilă în domeniul jocurilor de noroc” în care a transmis și recomandarea Comisiei Europene: “Publicitatea efectuată de deținătorul unui monopol public trebuie să fie limitată strict la ceea ce este necesar pentru canalizarea consumatorilor către rețele controlate de jocuri”.
Tot în cadrul seminarului, psihologii specialiști, coordonatori ai programului, au dezbătut cum reacționează mentalul unui jucător predispus la jocul excesiv în momentul în care are contact cu mesajul unei reclame, dar și cum se raporteaza minorii la tipurile de divertisment adresate adulților și influența acestora asupra dezvoltării viitorilor adulți.
Prof. Univ. Dr. Steliana RIZEANU, Coordonator program “Joc Responsabil”, a explicat cum adolescența reprezintă o perioadă a experimentelor și a căutării de senzații tari, a testării comportamentelor la risc, cum ar fi alcoolul, tutunul, drogurile sau jocurile de noroc, punctând faptul că majoritatea adulților cu probleme legate de jocuri au avut debutul jocului devreme, în adolescență.
Dr. Leliana Valentina Pârvulescu, Coordonator al programul Joc Responsabil, a explicat că reclamele au ca efect stimularea cognitivă și stimularea afectivă, iar variabilele care influențează jucătorul sunt motivația de a-și satisface nevoia în sala de joc, evadarea din problemele cotidiene și percepția produsului sau serviciilor regăsite în sala de joc. Jucătorul se va concentra asupra experienței, emoțiilor și sentimentelor pe care jocul și atmosfera din sala de joc le vor crea la nivel mental și iși va dori să fie acolo, un circuit periculos pentru cei predispuși la jocul excesiv în momentul în care intră în contact cu mesajul unei reclame.
În cadrul seminarului au fost prezentate și repere statistice ale programului Joc Responsabil, aflând astfel că numărul jucătorilor care au sunat la telefonul gratuit al programului a crescut cu peste 9% față de aceeași perioada a anului trecut, iar cu peste 36% a numarului celor care au și ajuns la cabinet. În continuare, bărbații sunt cei care apelează mai des la program. Cei mai mulți apelanți provin din zona București – Ilfov, fiind urmată de Ardeal și Muntenia. La coada clasamentului, cu 1% apelanți, este Banatul.
Participanții la eveniment s-au bucurat și de prezența unui fost agent FBI, specializat în cyber security, care a oferit exemple și sfaturi privind securitatea în mediul online, dar și cum influențează tehnologia industria jocurile de noroc.
Seminarul Joc Responsabil este parte integrată a programului de responsabilizare socială dedicat persoanelor ce se confruntă cu probleme de joc și care oferă un ajutor real acestora. Joc responsabil are ca scop prevenirea, identificarea și asistarea jucătorilor cu probleme legate de jocurile de noroc și propune un program de intervenție eficient, nu doar pentru persoanele care se confruntă cu acest fenomen, ci și pentru familiile acestora.
Seminarul Joc responsabil a fost urmat de o conferință de presă în cadrul căreia a fost lansată campania “Este în joc VIITORUL TĂU!”, demers de informare și conștientizare adresat tinerilor.
Întâlnirile cu adolescenții, susținute de Dr. Psiholog Cristian Andrei, vor fi organizate în liceele din cele mai importante orașe ale țării. La aceste evenimente va participa, în calitate de ambasador al campaniei, fostul mare portar, Helmuth Duckadam.
“M-am alăturat fără rezerve acestei initiative pentru că astfel pot contribui activ la efortul de educare a adolescenților pe o temă sensibilă. Ca și în sport, trebuie să înveți cât mai multe cât mai devreme, ca să faci mai puține greșeli mai târziu!“, a declarat Helmuth Duckadam la lansarea campaniei.
Obiectivele campaniei sunt:
• informarea adolescentului pentru a asigura o raportare corectă a acestuia la jocurile de noroc înaintea atingerii vârstei majoratului;
• poziţionarea jocurilor de noroc în mentalul adolescentului drept mijloc de divertisment, nu drept modalitate de a câştiga bani
• explicarea către adolescent a mecanismelor jocului patologic, în vederea unei autoevaluări corecte dacă va fi cazul ulterior.
“Adolescenții au abordări foarte diferite față de bani. De aici, raportări foarte diferite și față de mirajul de a câștiga acești bani prin intermediul jocurilor de noroc. Cultivând de la acest stadiu o atitudine corectă față de gambling a acestora, cresc șansele ca această atitudine corectă să fie perpetuată și la adultul de mai târziu” – Dr. Psiholog Cristian ANDREI.
Campania “E în joc VIITORUL TĂU!” se va derula în perioada 15 septembrie 2017 – 31 Mai 2018, în licee din municipiile reşedinţă de judeţ din România. Primele două întâlniri cu adolescenții vor avea loc la București, până la finalul lunii octombrie 2017.
Mai multe informatii pe www.jocresponsabil.ro