Dr. Cristian Andrei s-a alaturat echipei “Joc Responsabil”

Reputatul Dr. Psiholog Cristian Andrei s-a alaturat in luna octombrie echipei “Joc Responsabil” in calitate de consultant. Demersul vine la scurt timp dupa ce doua noi cabinete din tara, din Cluj si Iasi au fost cooptate in echipa proiectului ca urmare a extinderii programului la nivel national. Echipa proiectului este sigura ca expertiza Dr. Cristian Andrei va constitui pe viitor un extrem de valoros suport in derularea programului, fapt pentru care saluta cooptarea sa in grupul de specialisti psihologi “Joc Resposabil”.

Prima aparitie a Dr. Cristian Andrei in calitate de consultant al programului a avut loc cu ocazia evenimentului “Bune practici in abordarea jocului patologic“, primul workshop international pe tema jocului responsabil ce a avut loc in Romania. Evenimentul a reunit la Bucuresti unii dintre cei mai buni specialisti la nivel european, in abordarea jocului de noroc patologic, cu o bogata expertiza in domeniu si a evidentiat derularea programului autohton “Joc Responsabil” la standarde comparabile cu cele ale programelor similare din vestul Europei.

Ma declar plin de sperante in urma acestui reusit dialog cu colegii din Italia si Marea Britanie. Am observat ca sunt interesate de fenomen principalele organizatii din Romania ale terapeutilor si companiilor din domeniu, astfel incat vom putea avea o voce comuna in sprijinul persoanelor si familiilor preocupate de jocul de noroc problematic.“, a spus Dr. Cristian Andrei, consultant al programului “Joc Responsabil”.

Totodata, la eveniment au luat parte Dr. Gabriel Bogdan Colceriu si Dr. Cristian Petrescu, specialistii psihologi care conduc cabinetele “Joc Responsabil” din Cluj si, respectiv, Iasi.

“Joc Responsabil” este un program sustinut de ROMSLOT – Asociatia Organizatorilor de Sloturi si Romanian Bookmakers – Patronatul Organizatorilor de Pariuri din Romania.

Meniu